O scrisoare pierduta

Acțiunea are loc într-un oraș nenominalizat,
Sugerând generalitatea mascaradei în electorat,
În a doua jumate a secolului al XIX-lea
Și toată treaba vine cam așa:

Comedia „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale
Este publicată în „Convorbiri literare”,
E citită la Junimea și jucată la Teatru’
Național din București în 1884 (o mie opt sute-optzeci patru).
E-n genul dramatic, autoru-i pragmatic.
Specia predilectă e comedia, așa că, practic,
Ia toată realitatea politică la mișto.
Motiv literar – scrisoarea pierdută, ca la Edgar Poe.
Ca mijloc de compoziție-i antiteza, clar.
Între cine? Între conservatori și liberali.
Și gradația arată cum crește lupta politică
Și paralela de planuri între viața privată și publică.
Moduri de expunere – monologul și dialogul.
Și avem patru acte în care se-ntâmplă totul.
Caracterizarea indirectă, autocaracterizare,
Ar fi două modalități de portretizare.
Realizarea comicului nu se face doar prin glume.
Avem, în primul rând, comicul de nume:
Trahanache provine de la „trahana”,
Care-i o cocă moale, adică se poate modela.
Farfuridi și Brânzovenescu au rezonanță culinară,
Sugerând ridicolul. Treaba e hilară,
C-avem comic de moravuri în care-s satirizate
Toate – de la cinism la imoralitate.
Avem și comic de caracter, din abundență,
Rezultat de contrastu’ dintre-aparență și esență,
Gen: Trahanache se vrea moralist, da-n loc să fie,
Acceptă, de fapt, imoralitatea soției.
Există comic de situație, de exemplu:
Pierderea scrisorii sau arestarea lu’ Caţavencu,
Și comic de limbaj c-un exemplu hilar:
Celebrul oximoron „curat murdar”.

 

Expoziţiunea îl prezintă pe Pristanda, poliţaiu’,
Care se plânge la prefect că e cam greu cu malaiu’,
În timp ce prefectu’, Ştefan Tipătescu, citea ziaru’,
Care zicea naşpa de el și îl apuca amaru’.
În intrigă e vorba de o mare paranoie,
Adică pierderea scrisorii de la prefect pentru Zoe,
Și Pristanda a aflat că scrisoarea-i la Caţavencu,
Doar că nu a reușit să îi descopere subiectu’.
Desfășurarea acțiunii începe cu
Trahanache care-i spune lu’ Tipatescu
Despre ce i-a arătat Caţavencu – o scrisorică
Ce este, de fapt, o plastografie reușită.
Farfuridi și Brânzovenescu sunt revoltați
Că de Zoe și de Trahanche au fost trădați,
Așa că s-au reunit într-un glas și-au zis amândoi:
„Trădare să fie, dar s-o știm și noi”!
Vor să trimit-o depeşă, să dea în vileag trădarea
Și-o iscălesc anonim – ce comică-i exprimarea!
Da’ lu’ Tipătescu începe să îi pese,
Așa că oprește trimiterea depeşei.
Zoe-i promite lu’ Caţavencu c-o să-l aleagă
În schimbu’ scrisorii. Tipătescu-acceptă, ce să facă?
Pristanda aduce-o telegramă urgentă, de „sus”,
Care spune că Dandanache-i candidatul impus.
În punctu’ culminant, totu’ se-ntâmplă-n primărie
Și, cum e mereu în politică, toți fac gălăgie.
Cetățeanu’ turmentat găsește scrisoarea de-amor
Și-acum Caţavencu rămâne fără ajutor.
În deznodământ are loc o festivitate
Pentru alegerea lui Agamemnon Dandanache
Și se șterg toate situațiile conflictuale.
Opera se termină în atmosferă de sărbătoare.
Pe cetățeanul turmentat îl citez:
„Eu cu cine votez?!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 comentarii pentru “O scrisoare pierdută