Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
E-un text poetic modernist, e filosofic, plin de feeling.
„Nu strivesc corola de minuni a lumii”
A fost publicat în volumul numit „Poemele luminii”.
Apare-n anu-o mie nouă sute nouăşpe,
Inspirat de principii estetice, filosofice.
E artă poetică-n genul liric,
Tema este crezul artistic
Și se pot recunoaște
Două tipuri de cunoaștere.
Una din ele-i paradisiacă,
Are metafora plasticizantă.
E logică, rațională și țelul
Ei e să distrugă misterul.
Cealaltă cunoaștere e luciferică,
Pentru ăştia care n-au fost duși pe la biserică.
Glumesc, e cunoașterea bazată pe mister
Și are metafore revelatorii, de fel.
Lu’ Blaga cunoașterea asta
i s-a părut blană
Și-a adoptat-o! De ce-a adoptat-o?
Cre’ că era orfană.
Titlul e metaforă – clar?
Exprimă crezul literar
Al poetului și refuzul lui
Față de cunoașterea de tip rațional.
Structura poeziei,
Să moară frații,
E-ntre poet și lume
Opoziția „eu” și „alții”.
La cunoașterea paradisiacă avem „lumina altora”,
Iar la cea luciferică, „eu, cu lumina mea”.
„Lumina altora sugrumă vraja”, citez, pe bune,
Pentru că misteru-i ucis prin rațiune,
Da’ cu „lumina mea” – ce faci?
Stai că citez!
„Nu strivesc, nu ucid, sporesc, îmbogățesc”.
Enumerația ține-o minte:
„Ochi, flori, buze, ori morminte” –
Reprezintă lumea vegetală,
Lumea umană și sentimentală
Și lumea morții,
Da’ o știm cu toții.
Misterului se dă ocol
Prin cuvintele-simbol.
Care sunt, care sunt?
Sunt care mai de care!
„Nepătrunsul ascuns” sau „taina nopții”
Sau „întunecata zare”.
Prima strofă elogiază misterul,
Creația-i un act universal.
Ultima strofă-i simetrică,
Cunoașterea fiind la final
Un act al iubirii, fiindcă
Eul liric simte,
Citez: „căci eu iubesc
Și ochi și flori și buze și morminte”.
Ca element de prozodie, este evident,
Avem vers liber și ingambament.