Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Ultima noapte de dragoste
(Ștefan) Ștefan Gheorgidiu este student la filosofie
Căsătorit cu Ela, studentă la litere, duc viață liniștită-n sărăcie.
Asta până când tânărul moștenește de la Tache, unchiul lui bogat,
O mare avere, iar iubita sa începe să uite de unde a plecat.
Devine avidă de mondenitate,
De viața de noapte și de escapade…
Și de Grigoriade, un avocat
Cu care Ștefan crede că a fost înșelat.
Excursia la Odobești pune la îndoială fidelitatea soției.
Relația se destramă până când ajunge să nu mai fie.
Fiindcă Ștefan se întoarce de la Azuga. O caută pe Ela, nu-i acasă. (Unde-i?)
Ea se întoarce abia dimineață. Ștefan pune punct și divorțează.
Plănuiește mare belea,
Să-i omoare pe Grigoriade și Ela…
Dar se întâlnește cu un locotenent-
colonel și e chemat în regiment.
Întâia noapte de război
Ilustrează o imagine de groază a frontului cu o armată dezorganizată.
Experiența războiului e crucială, dramatică, foarte ciudată.
În război este rănit și se-ntoarce în București.
Ela-i pare o străină, nu mai crede în povești.
La final, îi lasă tot, de la cărți la obiecte de preț.
Părăsește iubirea ideală, rămâne singur, căutând un sens.
În final, având în vedere cele prezentate
Anterior, putem spune că “Ultima noapte”
E un roman modern de analiză psihologică,
Obiectiv și realistic. Bombă!

“Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
Special de la Camil Petrescu pentru voi.
E un roman subiectiv, interbelic și este
Și un roman psihologic al experienței.
Pentru că sursele de inspirație au fost
Jurnalul pe care autorul l-a scris pe front
Și bătaia cu flori de la șosea, care era
Un vechi obicei bucureștean…
Dar și filosofia lui Husserl, clar.
Sau opera lui Marcel Proust, Camus și Stendhal.
Este un roman analitc, ionic, știi ce zic?
Că acesta aparține genului epic.
Tema este iubirea, în prima parte,
Și războiul în a doua, creând o unitate.
Deoarece aceste două parți iau ființă
Și acțiunea se petrece în aceeași conștiință.
Ideea e că ambele sunt trecute
Ca niște experiențe cognitive absolute.
Acum să trecem la partea narativă
Unde avem monolog interior și retrospectivă
Care dau tonul confesiv. Unde mai pui
Că narațiunea se realizează la persoana întâi?!
E homodiegetică, are focalizare internă,
Și viziune “avec”… și se observă
Identitatea dintre personaj și narator
Între individ și sine fiind un conflict interior,
Dar și unul exterior între individ și lume,
El fiind o contradicție între rațiune și pasiune.
Individul nu se adaptează societății,
Din cauza moravurilor ei și-a mediocrității.
Universul ia aspectul unui joc absurd și
De-aici rezultă dorința sinuciderii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *