Alexandru Lapusneanu

În anu’ 1840 se-ntâmplă să apară
În primul număr din revista „Dacia literară”.
Negruzzi nu-i original, ca de obicei,
Și se inspiră din „Letopiseţul Ţării Moldovei”,
Din capitolul cu-a doua domnie-a lu’ Lăpuşneanu,
Scris de Grigore Ureche, pupa-i-aş timpanu’.
În ceea ce privește personajul principal,
Adevărul istoric este respectat integral,
Da’ boierii Stroici, Moţoc și Spancioc
În realitate au altă evoluție.
Tema operei e lupta pentru hegemonie
Între domn și boierime, nu-i mare șmecherie.
Ideea-i formulată de Lăpuşneanu de la-nceput,
Ca elevii care pică bacu’: proşti, da’ mulți.
Ce? Adică masele sunt o putere de necontestat
Și domnitoru’ tre’ să țină cont de ei sau a picat.

Capitolu’ întâi, cegherin, cegherau,
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.
La-nceputul nuvelei, domnu’ Alex Lăpuşnean,
Alături de-o mare-armată și de vornicul Bogdan,
Intră în Moldova, hop ş-așa!
Ca să-l înlăture de la tron pe Ştefan Tomşa.
Pe drum e-ntâmpinat de Stroici și de Spancioc,
De postelnicul Veveriță și de Moţoc.
Aceștia vin din partea lui Ştefan Tomşa
Și îl mint pe Lăpuşneanu că poporu’ nu-l vrea
Ca să-l întoarcă din drum, doar că Alex se prinde.
Se-aprinde și le promite că-l vor ține minte.
Moţoc se sperie și îi cade la picioare,
Îi cere iertare, dar Alex se ține tare.
O să le-arate el… Cam asta ar fi duma.
Capitolu-ăsta reprezintă expozițiunea.

Capitolu’ doi, mare panaramă,
Cu citatul: „Ai să dai sama, doamnă”.
Lăpușneanu a fost băiat în prima domnie,
D-aia poporu’ îl așteaptă acum cu bucurie.
Da’ el e hater, din prima arde cetățile,
Să-i sperie pe boieri, să termine cu răutățile.
Dacă ești boier și greșesti, mierlești!
Și capu’ tău e atârnat la poarta curții domnești.
Cre’ că autoru’ și-a rupt capu’ cu marfă din Olanda
Și a mâncat un ‘r’ din numele doamnei Ruxanda.
Doamna asta, adică nevasta lu’ Lăpușneanu
L-a rugat să nu mai ucidă boieri ca tiranul.
Alexandru a zis că accepta și că
O să îi dea doamnei Ruxanda un leac de frică.
Nebun și ăsta… ce să faci… forțează limita.
Acest capitol reprezintă intriga.

Capitolul trei, adică măcelu’ suprem,
Poporul strigă „capul lui Moțoc vrem”.
Domnitoru’ cheamă boierii la mitropolie
Ca să se-mpace cu ei și după liturghie
Le oferă o masă copioasă, gustoasă,
Da’ Spancioc și Stroici au impresia că e plasă
Și nu vin să mănânce…
Au avut dreptate! că-n loc să se verse vin, s-a vărsat sânge.
Adică domnitoru’ i-a omorât pe toți.
Poporul a aflat și s-a adunat la porți.
Au strigat că-l vor pe Moțoc și imediat
Lăpușneanu l-a aruncat mulțimii care l-a linșat,
Apoi i-a arătat Ruxandei leacul de frică,
Capetele boierilor în formă de piramidă.
Ăsta-i punctu’ culminant al operei, frate
Dragoane, câți boieri au murit? 47!

Capitolu’ patru aduce un final greu:
„De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”.
După patru ani de la masacrul ăla cel mai grav,
Lăpuşneanu-și caută liniștea, fiindcă e bolnav.
Nu mai omoară boieri, cum i-a promis nevestei,
Da’ totuși, îi mai tăia o mână cui greșește.
I-a rugat pe-apropiați, când e-aproape de sfârșit,
Să îl călugărească, și l-au călugărit.
A primit numele de Paisie și-a renunțat la tron,
Așa că, natural, fi-su a ajuns domn.
La un moment dat, iar o ia randeaua
Și amenință că își revine și-ncepe beleaua.
Nemernicii ăia de Stroici și Spancioc,
Care fugiseră în Polonia, acuma se-ntorc
Și-i zic Ruxandei să-i pună otravă-n apă un pic
Și deznodământu’ care-o fi? Că a murit!